vineri, 27 februarie 2015

Exercitiu de simulare

Rezumat activitate : Vineri, 27 februarie, între orele 9,45-10,00 a avut loc exerciţiul de simulare a unui cutremur din cadrul campaniei iniţiate de ISU Neamţ sub titlul,,Eu nu tremur la cutremur". Personalul şcolii şi elevii au fost instruiţi asupra regulilor de comportament civic, a măsurilor de primă urgenţă în cazul unui cutremur. Arbitrajul a fost asigurat de dl ing. Apetrii Petruţ din cadrul departamentului SVSU al Primăriei Horia. Activitatea s-a constituit într-un preambul al aniversării Zilei Protecţiei Civile, sărbătorită în fiecare an pe 28 februarie. Istoricul acestei zile începe din anul 1933 când printr-un decret regal a fost aprobat Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene, reprezentând actul de naştere al Protecţiei Civile în România.Astăzi, Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481, ale cărei atribuţii revin Inspectoratului General şi inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. La 82 de ani de existenţă, Protecţia Civilă este o strucură modernă flexibilă, menită să asigure informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care poate fi expusă.

miercuri, 25 februarie 2015

Ziua porților deschise la clasa pregătitoare

Astăzi, 25 febr., ora 12,00, Scoala Gimnaziala,, Carmen Sylva", comuna Horia a organizat activitatea de informare a părinţilor, bunicilor şi nu în ultimul rând a copiilor despre înscrierea în învăţământul primar. Locul de întâlnire a fost actuala sală de clasă în care îşi desfăşoară programul copiii din clasa pregătitoare. Activitatea, coordonată de Comisia de înscriere constituită la nivelul unităţii prin decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, conform metodologiei, şi-a atins scopul. Viitorii elevi ai clasei pregătitoare ( copiii din grupa mare) au fost extrem de curioşi, au pus întrebări, sociabili, au fost interesaţi de ce vor învăţa la anul şi, bineînţeles au fost încântaţi de întâlnirea cu doamna învăţătoare.

Vine, vine primăvara!

În prag de primăvară calendaristică, elevii mestesugari ai şcolii, organizează, în perioada 25-27 februarie, o expoziţie de mărţisoare hand-made confecţionate din materiale reciclabile, fibre vegetale în cadrul atelierului care funcţionează de doi ani. Ei se pregătesc pentru o amplă expoziţie cu vânzare, organizată în parteneriat cu Centrul de cultură Carmen Saeculare Piatra-Neamţ şi cu Primăria Horia care va avea loc, duminică 1 martie în reşedinţa de judeţ. Dincolo de talentul cu care i-a înzestrat natura, copiii îşi dezvoltă gustul estetic şi capacităţi antreprenoriale sub atenta îndrumare a dnei educatoare Mititelu Carmen, coordonatoarea atelierului. Vă aşteptăm să ne vizitaţi, eventual să oferiţi celor dragi un simbol tradiţional care să le însenineze sufletul!

La festival!

Festivalul de datini si obiceiuri Costica Alexe, editia a II-a, Roman Elevi ai scolii au participat la acest festival, aflat la a II-a editie, prin care se promoveaza traditiile si obiceiurile poporului roman. In cadrul acordului de parteneriat incheiat intre scoala si Clubul Copiilor Roman, elevii nostri au prezentat pe scena din sala Primariei Roman ,,Ceata ursilor", un obicei stravechi practicat in satul Horia. A fost un moment in premiera pentru copii nostri care au avut ocazia sa asiste la un regal folcloric sustinut de un renumit ansamblu din Chisinau.

duminică, 1 februarie 2015

Important!

In perioada 31 ianuarie 2015 - 8 februarie 2015 se va desfasura VACANTA INTERSEMESTRIALA! VACANTA PLACUTA tuturor prescolarilor si elevilor!